Cabinet Avocatură   

"Tudor SIDONIA"

  "Misiunea noastra este succesul vostru "

Salarizarea Unica 

     În anul 2016, au fost aprobate două ordonanțe cu implicații serioase în zona salarizării personalului din fonduri publice – OUG 20/2016 și OUG 43/2016. 

     Deși prin aparația acestor ordonanațe se urmărea eliminarea inechităților și discriminărilor existente în sistemul de salarizare, apărute ca urmare a aplicării legilor tranzitorii deja cunoscute, noile reglementări au "lărgit prăpastia" și mai mult, generând noi dezbateri pe marginea manierei de stabilire a salariilor. 

     O.U.G. 43/2016, funcționează după principiul "la muncă egală, salarizare egală" și vizează o egalizare reală a veniturilor în raport cu toți funcționarii publici caracterizați de aceleași elemente de reper și doar creșterea veniturilor.Politica salarială făcută de Guvern de-a lungul timpului , a fost, în repetate rânduri, sancționată pentru nelegalitate iar acest lucru este cunoscut de toate categoriile sociale salarizate din fonduri publice, fie că vorbim de funcționari publici, fie că vorbim de profesori, etc. 

     Având în vedere prevederile deloc clare, acțiunile în instanță nu au întârziat să apară. Una dintre ele este cea a magistraților Curții de Apel București. În primul termen a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3 alin..(1.1 - 1.4) din Ordonanța de urgență a Guvernului 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare. Excepția a fost admisă în 15 decembrie prin Decizia CCR 794/2016. 

     Decizia Curții "luminează" și rezolvă o problemă gravă din întreg sistemul bugetar, unde mii de bugetari reclamă în justiție încălcarea principiului: muncă egală=plată egală și permite solicitarea salarizării la nivelul maxim în plată pentru cei ce își desfășoara activitatea în aceleași condiții. 

     Proiectul legii salarizării unice a bugetarilor ar trebui să rezolve problemele existente pe piața muncii dar și în politica economică românească iar principiile care ar trebui să o construiască sunt în același timp și cele care vor crea multe diferențe și discriminări în sistem – decizia Curţii Constituţionale din decembrie 2016 care spune că trebuie acordat salariul cel mai mare din sectorul respectiv cât şi problema legată de hotărârea de guvern cu salariul minim garantat în plată.  

Citește mai mult

Desfacerea contractului de munca si modalitatile prevazute de lege 

    Din păcate, în ultima perioadă, foarte multe societăți decid să își concedieze angajații, fie individual, fie colectiv iar rațiunea unor astfel de măsuri poate fi una economică sau de altă factură. Nici măcar societățile de stat nu sunt ocolite de disponibilizările de personal.Foarte important de știut este faptul că dispozițiile legale prevăzute de Codul Muncii ocrotesc angajații în cazul concedierilor abuzive astfel încât cei prejudiciați pot obține repararea daunelor produse.

    Există situații clare, prevăzute în lege, care interzic expres concedierea, precum: 

- pe durata concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;

- pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, cu afecțiuni foarte grave, până la împlinirea vârstei de 18 ani; 

- pe durata efectuării concediului de odihnă; 

- pe durata concediului de maternitate;

- pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoștință de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere; 

- în timpul concediului medical, incapacitate temporară de muncă stabilită prin certificat medical conform legii;-pe durata suspendării activității ca urmare a instituirii carantinei; 

    În toate situațiile angajatorul trebuie să emită un preaviz de concediere, cu termen de 20 de zile lucrătoare, timp în care angajatul este obligat să vină la serviciu.

    În situația în care apreciați că angajatorul v-a nedreptățit prin concediere și a încălcat condițiile de mai sus, salariatul se poate adresa instanței de judecată. Contestația la concediere se depune la tribunalul în raza căruia are domiciliul angajatul, iar hotărârea acestuia are o singură cale de atac, la instanța superioară. 

    Pe langa contestație, se depun la dosar copii după documente, contractul de muncă, decizia de concediere, orice alte înscrisuri care pot proba caracterul ilegal al concedierii, extrase din prevederile legislative aplicabile. Se vor indica și martorii care au cunoștință despre presupusele abuzuri ale angajatorului. Dacă instanța consideră plângerea întemeiată va anula decizia de concediere, iar apoi, în funcție de solicitarea salariatului, va dispune reîncadrarea pe postul deținut anterior și plata unor compensații.

    Instanța va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, în perioada de la concediere până la terminarea procesului. Sentința se poate ataca la instanța superioară, dar după rămânerea definitivă a acesteia, dacă angajatorul refuză să se supună, se trece la executarea silită, cu ajutorul unui executor judecătoresc. 

    Concedierea din culpa angajatului reprezintă o situație de concediere care trebuie dovedită solid de angajator.

    Cazurile clare privesc încălcarea regulilor de disciplină în muncă, necorespunderea profesională, arestarea preventivă pentru mai mult de 30 de zile precum și inaptitudinea fizică sau psihică. În această ultimă situatie, angajatorul trebuie să ofere o compensație bănească stabilită prin contractul colectiv de muncă, sau prin cel individual, în cazul în care conține o astfel de prevedere. 

    Nu se oferă salarii compensatorii în situația concedierilor pe motive imputabile angajatului! 

    De la sesizarea situației sau a cauzei care a determinat concedierea, angajatorul are obligația legală de a emite decizia de încetare a contractului de muncă în termen de 30 de zile. 

    Potrivit Codului Muncii, concedierea disciplinară nu poate fi dispusă decât după aplicarea altor măsuri și sancțiuni, mai blânde, gradual. Lipsa acestora sau nerespectarea procedurii duce la câstigarea litigiului cu angajatorul în instanță. 

    Astfel, dacă este vorba de o abatere gravă a disciplinei societății, sau un act repetat, se impune efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile. Mai mult, salariatul trebuie evaluat din punct de vedere al competențelor profesionale, după procedura din regulamentul intern al societății sau, dacă există, cea prevazută în contractul colectiv de munca. 

    Nu în ultimul rând, decizia de concediere trebuie să conțină și elemente de formă, obligatorii. Sub sancțiunea nulității absolute, adică a anulării acesteia de către instanța de judecată, decizia trebuie motivată în drept, cu articolele din Codul Muncii si celelalte dispoziții legale aplicabile, dar și în fapt, cu o descriere amănunțită a motivației și acțiunilor angajatului. Dacă nu este întocmită corect, salariatul are șanse de câștig în instanță. 

    Concedierea pentru motive neimputabile salariatului este, de altfel, și cea mai răspândită modalitatea de încetare a contractelor de muncă din inițiativa angajatorului, și care, statistic vorbind, are și șansele cele mai reduse de câștig în instanță din partea salariatului. 

    Astfel, angajatorul va închide contractele de muncă după desființarea postului respectiv, prin reorganizarea activității societății. Este vorba de rațiuni de business, ce țin efectiv de activitatea economică, dar desființarea postului trebuie să fie efectivă iar cauza, reală și serioasă!   

Citește mai mult

RECUPERARE TAXA AUTO 

     Ca urmare a deciziei pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 09 iunie 2016, statul român va fi obligat să restituie, așa cum s-a întâmplat și cu celelalte variante ale taxei auto, și actualul timbru de mediu care a intrat în vigoare prin O.U.G . 9/2013.

     Sediul materiei în ceea ce privește timbrul de mediu pentru autovehicule îl regăsim în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, ordonanță ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 119/2013 și care a intrat în vigoare la data de 15.03.2013. 

     Față de reglementarea actuală — OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule—, actualmente, pe rolul instanțelor judecătorești există o multitudine de dosare având ca obiect restituirea timbrului de mediu, motivația unor astfel de cereri de chemare în judecată fiind aceea că prin aplicarea taxei privind timbrul de mediu se încalcă prevederile cuprinse în tratatele la care România este parte, acestea având prioritate față de dreptul intern după data aderării la UE (01.01.2007).

     Astfel, dacă te numeri printre contribuabilii care au achitat contravaloarea timbrului de mediu, te poți adresa, în primă etapă, registraturii A.N.A.F de care aparții pentru a depune o cerere de restituire a taxei sau o poți trimite prin serviciul poștal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. 

     Cererea va fi însoțiță de următoarele documenteː

-C.I. – titular autovehicul; 

-Contract de vânzare-cumpărare a mașinii, factura fiscală (dacă este cazul); 

- Actele mașinii din țara de origine, traduse; 

-Certificat de înmatriculare mașină; 

-Decizia de calcul a taxei de poluare emisă de A.N.A.F.; 

-Chitanța care atestă plata taxei; 

     Cererile de restituire depuse de contribuabil se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare iar decizia de soluționare a cererii se comunică contribuabilului în termen de 10 zile de la emitere. 

     În cazul în care solicitarea contribuabilului de restituire a taxei de poluare este refuzată, persoana îndreptățită are dreptul să depună contestație, pe rolul instanțelor judecătorești, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei. 

     Față de cele mai sus arătate, se pune firesc întrebarea Ce trebuie să înțeleagă proprietarul unui autoturism?’ 

     Proprietarul unui autoturism va înțelege că timbrul de mediu reglementat prin O.U.G. nr. 9/2013 contravine legislației europene (art. 110 T.FU.E) în ceea ce privește autoturisimele de ocazie achiziționate din alte state membre în vederea punerii acestora în circulație în România și, pe cale de consecință, acțiunile intentate pentru recuperarea taxei respective au șanse ridicate a fi câștigate în instanțele de judecată din țara noastră. 

Citește mai mult

NOTIFICAREA CREDITORULUI CONFORM LEGII DĂRII ÎN PLATĂ  NR.77/2016

     Darea în plată înseamnă, pe scurt, că transferul proprietății locuinței ipotecate către creditor stinge orice datorie față de acesta, inclusiv din capitalul împrumutat, dobânzi și comisioane. După ce procesul a fost încheiat, nu mai există nicio datorie față de bancă în legătură cu creditul stins, chiar dacă, în scadențarul contractului, suma de rambursat este mult mai mare decât valoarea de piață a casei.

     Care sunt conditiile pentru darea in plata?

Creditorul si consumatorul fac parte din categoriile prevazute de lege;

Cuantumul sumei împrumutate (la momentul acordării) să fie de maximum 250.000 de euro (echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României din data încheierii contractului de credit);

•Creditul să fi fost contractat de consumator pentru achiziţionarea, construirea, extinderea, modernizarea, amenajarea, reabilitarea unei locuinţe sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil cu destinaţia de locuinţă;

•Consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită darea în plată.

     Care sunt actele necesare demarării procedurii dării în plată?

•Contractul de credit și eventualele acte adiționale (dacă există)

•Contractul de ipotecă

•Corespondența purtată cu Banca în perioada ulterioară transmiterii notificării (dacă există)

•Certificate de cazier judiciar

•Procesul-verbal de vânzare la licitație publică a bunului întocmit de executorul judecătoresc (se anexează și alte acte de executaredin dosar, dacă este cazul).

     Cine face notificarea de dare in plata?

     Pentru a stinge creditul ipotecar, consumatorul(în înțelesul legii) va trebui să transmită creditorului o notificare, prin avocat de preferat, pentru a putea verifica și îndeplinirea celorlalte conditii- prin care să informeze asupra deciziei de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat. Notificarea se poate transmite si cu ajutorul unui executor judecătoresc sau a unui notar.

     După îndeplinirea cu succes a procedurii dării în plată mai este posibilă declanșarea unui proces pentru recuperarea sumelor plătite nedatorat (clauze abuzive)?

     Da. Este posibilă declanșarea unui proces ulterior acestui moment, întrucât sancțiunea pentru inserarea de clauze abuzive este nulitatea absolută, care operează retroactiv. Deși nu mai suntem în prezența unui credit în derulare/în ființă, se poate solicita repunerea părților în situația anterioară prin restituirea sumelor plătite în mod nedatorat în temeiul clauzelor abuzive (comisioane, diferență de dobândă plătită nedatorat).

     Cine suportă plata onorariului notarial, taxelor de intabulare și a impozitului din transferul proprietății imobiliare?

     Legea dării în plată stabilește că toate costurile notariale, și după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor. Pornind de la acest text, rezultă că onorariul notarului va fi suportat de către consumator. În privința taxelor de intabulare, întrucât textul nu distinge cu privire la acestea, se vor aplica regulile de drept comun, respectiv acestea se vor achita de către cumpărător, cazul de față Banca. În ceea ce privește impozitul din transferul proprietății imobiliare, întrucât Legea dării în plată nu face nicio mențiune, se va analiza aplicabilitatea dispoziției art. 111 din Noul Cod Fiscal.

     Aceste dispoziții legale stabilesc plata impozitului în sarcina contribuabilului, fără a se face vreo distinție între cumpărător sau vânzător. Calitatea de contribuabil o au persoanele fizice și juridice care realizează venituri și tranzacționează bunuri sau valori în raport de cere datorează conform legii, impozite, taxe și contribuții. Ori, în cazul de față, cel care efectuează darea în plată nu realizează un venit. Actul prin care are loc transferul dreptului de proprietate nu conține un preț al imobilului, sens în care, obligația notarului de a calcula și încasa impozitul prevăzut de dispozițiile art. 111 alin. 1, obligație prevăzută la art. 111 alin. 6, nu poate fi reținută.

     Chiar dacă, din Normele metodologice de aplicare a art. 111 din Codul Fiscal pare a rezulta că acest impozit se calculează și încasează de notar chiar și în cazul dării în plată, concluzia nu poate fi alta, întrucât un act normativ de forță juridică inferioară (normă metodologică) nu poate contrazice sau complete un act normativ de o forță juridică superioară (lege).

     Așadar, în ipoteza reglementată de legea dării în plată nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 111 din Noul Cod Fiscal, întrucât transferul dreptului de proprietate nu se face în schimbul unui preț, ci pentru a se stinge creanțele debitorului existente în evidența proprie a Băncii. 

Citește mai mult